Guvernul ungar va introduce garanții în procesul înregistrării alegătorilor înainte de vot, cu scopul de a se asigura că datele personale ale etnicilor maghiari din străinătate sunt protejate, a anunțat vineri vicepremierul ungar Zsolt Semjen, însărcinat cu politca națională, relatează MTI.
Semjen a declarat că s-a prevăzut încă de la început că Ungaria nu va oferi informații cu privire la cetățenia unor persoane niciunei țări și că acest lucru este valabil și în cadrul procesului de înregistrare pentru participarea la alegeri.
O atenție specială va fi acordată protejării cetățenilor ungari din țări care ar putea să facă obiectul unor măsuri de „răzbunare” pentru deținerea dublei cetățenii și votării în Ungaria. El a adăugat că simplul fapt că cineva deține cetățenia ungară nu implică proceduri legale, mai puțin în cazul în care este posibil să se demonstreze că persoana respectivă a cerut să devină cetățean ungar.
Premierul slovac Robert Fico a declarat recent, în legătură cu posibilitatea ca etnici maghiari să voteze în Ungaria, că nu sunt disponibile date care să arate cine a solicitat cetățenia ungară. Cu toate acestea, după ce Ungaria va introduce cerința ca alegătorul să se înregistreze înainte de vot, va fi cunoscut public care cetățeni slovaci au solicitat cetățenia ungară, ei pierzând, în acest fel, cetățenia slovacă, a adăugat premierul.